Socializarea este procesul prin care tinerii dintr-o anumita cultura invata regulile, cutumele, traditiile si tipurile de interactiuni acceptabile ale societatii in care traiesc. Indiferent daca sunt la scoala sau acasa, copiii vor socializa. Prin urmare intrebarea care se pune este de fapt : care este cel mai bun agent al socializarii? Realizand ca in momentul in care un elev absolva liceul nu va mai fi niciodata inchis intr-un mediu cu persoane de exact aceeasi varsta, cineva poate sa-si puna intrebari privind rorul scolii in privinta socializarii.Scoala este agentul principal al socializarii pentru majoritate, cei ce isi educa copiii acasa sunt presati sa reconsidere pozitia. O examinare mai atenta a naturii institutionale a scolilor ne va conduce la concluia ca scoala este un agent al socializarii.
Socializarea se produce in orice cultura. Tinerii invata cum sa se comporte in cadrul acelei culturi. Intrebarea de fapt este : cum invata sa socializeze? Prin imersionarea lor intr-un mediu inchis, institutional in cadrul unei sub-culturi a “cunoasterii institutionale”? Sau in acelasi cadru in care cineva se asteapta sa functioneze ca adult?
Da, si copiii educati acasa cat si cei institutionalizati primesc “socializare”. Ambele foruri sunt valide. Singura diferenta, asa cum reiese ea din cecetari si evidenta, este calitatea acestui proces.
Preocuparea părinţilor pentru creşterea şi educarea copiilor a constituit o
dominantă a familiei tradiţionale nu numai în societatea noastră.
Modul cum s-a realizat acest deziderat este total diferit de la societate la
societate, ca şi de la etapă la etapă. Cu toate că ne interesează doar modelul pe care
tinerii soţi îl aplică în procesul de socializare, în perioada de creştere a copilului
până la vârsta şcolară, nu putem omite că socializarea copilului presupune întreaga
perioadă pe care copilul o petrece în familia sa, până la atingerea vârstei adulte.
Putem surprinde două dimensiuni intersectabile, în evoluţia acţiunii
rolurilor parentale în procesul de socializare a copiilor:
a) coeziunea internă – presupune modul în care grupul familial se defineşte şi
îşi defineşte fiecare membru, cu predispoziţii de identificare cu celălalt şi de
autonomie personală;
b) integrarea externă – reflectă modul în care grupul se deschide către
exterior, dar preferenţial şi restrictiv, pentru că asemenea contacte, ca şi schimbul
de informaţii cu exteriorul, prezintă potenţiale pericole la adresa coeziunii, a
consensului şi armoniei familiale. Asemenea preferinţe pot conduce şi la împliniri
profesionale ca şi la echilibru familial.Un rol important in socializarea copiilor il are si invatatorul.
Cum ii voi invata pe elevi sa socializeze?Aceasta este poate cea mai obisnuita intrebare pe care si-o pun invatatorii. Astfel, individul trebuie format de mic, in cadrul gradinitei pentru a putea comunica cu cei din jur: prieteni, adulti, oameni provenind din alte tari. Cum se poate realiza acest lucru: prin diferite metode utilizate in scoala, cum ar fi cele traditionale: povestirea, conversatia, exercitiul, mai nou metoda braimstorming, prin care se dezvolta vocabularul, dar nu numai, ci si, capacitatile intelectuale de comnicare si dezvoltarea vocabularului.
O noua metoda de formare este insusirea unei limbi des intalnite in strainatate, ca limba engleza, iar o alta mult mai eficace fiind utilizarea calculatoruluicu diversele lui cai de acces la comunicare date de web.
Preocuparea părinţilor pentru creşterea şi educarea copiilor a constituit o
dominantă a familiei tradiţionale nu numai în societatea noastră.
Modul cum s-a realizat acest deziderat este total diferit de la societate la
societate, ca şi de la etapă la etapă. Cu toate că ne interesează doar modelul pe care
tinerii soţi îl aplică în procesul de socializare, în perioada de creştere a copilului
până la vârsta şcolară, nu putem omite că socializarea copilului presupune întreaga
perioadă pe care copilul o petrece în familia sa, până la atingerea vârstei adulte.
Putem surprinde două dimensiuni intersectabile, în evoluţia acţiunii
rolurilor parentale în procesul de socializare a copiilor:
a) coeziunea internă – presupune modul în care grupul familial se defineşte şi
îşi defineşte fiecare membru, cu predispoziţii de identificare cu celălalt şi de
autonomie personală;
b) integrarea externă – reflectă modul în care grupul se deschide către
exterior, dar preferenţial şi restrictiv, pentru că asemenea contacte, ca şi schimbul
de informaţii cu exteriorul, prezintă potenţiale pericole la adresa coeziunii, a
consensului şi armoniei familiale. Asemenea preferinţe pot conduce şi la împliniri
profesionale ca şi la echilibru familial.Un rol important in socializarea copiilor il are si invatatorul.
Cum ii voi invata pe elevi sa socializeze?Aceasta este poate cea mai obisnuita intrebare pe care si-o pun invatatorii. Astfel, individul trebuie format de mic, in cadrul gradinitei pentru a putea comunica cu cei din jur: prieteni, adulti, oameni provenind din alte tari. Cum se poate realiza acest lucru: prin diferite metode utilizate in scoala, cum ar fi cele traditionale: povestirea, conversatia, exercitiul, mai nou metoda braimstorming, prin care se dezvolta vocabularul, dar nu numai, ci si, capacitatile intelectuale de comnicare si dezvoltarea vocabularului.O noua metoda de formare este insusirea unei limbi des intalnite in strainatate, ca limba engleza, iar o alta mult mai eficace fiind utilizarea calculatoruluicu diversele lui cai de acces la comunicare date de web.
